Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc, România a câștigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
Mai multe detalii despre Carol I, aici.
A fost căsătorit cu Regina Elisabeta, iar din căsătoria lor a rezultat principesa Maria de România, care a trăit o perioadă scurtă, între 1870 și 1874, murind la vârsta de aproape 4 ani, ca urmare a îmbolnăvirii de scarlatină.
Regele Carol I și regina Elisabeta nu au mai avut alți copii.
Lipsa de urmași a cuplului regal al României a făcut ca Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, să devină următorul succesor la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunță la tronul țării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunță la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moștenitor al tronului și mai apoi rege al României în ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la 27 iulie 1927. Soția lui Carol, Elisabeta a încercat să-l influențeze pe prinț ca să se căsătorească cu Elena Văcărescu. Conform constituției române, însă, nu avea voie să ia de soție o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soție pe Maria.
Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României (n. 24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Sinaia--Castelul Peleș), a fost Rege al României din 10.oct.1914 până la moartea sa.
Prințul Ferdinand s-a căsătorit la 10 ianuarie 1893 cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României.
În timpul războiului mondial, regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, și, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva țării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru rege și familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu și-a pierdut speranțele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale și România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, Ferdinand s-a întors la București în fruntea armatei, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populația entuziastă.
Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.
Mai multe detali despre domnia lui Ferdinand, se pot găsi aici
Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 15 octombrie 1893 - d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai.
Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina pe 31 august 1918, în contradicție cu statutul casei regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentință a Tribunalului Ilfov în 1919 dar relația dintre cei doi a continuat și ulterior s-a născut un fiu considerat ca nelegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino. Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu Prințesa Elena a Greciei și Danemarcei. În cadrul acestei căsătorii s-a născut pe 25 octombrie 1921, Prințul Mihai.
Pe 10 februarie 1938 a desființat partidele politice, ceea ce îi asigura puterea supremă. Tot în 1938 a inițiat o reformă administrativă de inspirație fascistă, prin care a împărțit teritoriul României în zece ținuturi.
Doi ani mai târziu, în anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a fost obligat să abdice în favoarea administrației pro-germană a generalului Ion Antonescu, în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia. Carol și Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prințesa Elena de Hohenzollern.
Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât și în perioada post-belică, Carol a făcut anumite încercări de a-și recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămășițele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeș, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta și Principele Radu.
Ca rezultat al scandalului amoros creat de legăturile sale extraconjugale, Carol a renunțat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său minor Mihai, care a devenit rege în iulie 1927.
Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunțării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub regență, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forțată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul progerman al mareșalului Ion Antonescu. Din 1941, regele Mihai a fost mareșal al României. La 10 mai 1941, de ziua națională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălțat la gradul de mareșal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului.
După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial și după ce forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947 și s-a stabilit la Versoix (Elveția). Revenirea sa în țară nu a fost permisă până în 1997.
Mai multe detalii se pot găsi aici
Sursele: Wikipedia, mediasinfo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu